• Cine suntem
    • Cum lucrăm
    • Management
    • Cooperare ştiinţifică

    Cum lucrămCUM LUCRĂM

    Abordarea orientată spre implementare

    Scopul activităţilor noastre de consultanţă este de a genera, împreună cu clienţii noştri, soluţiile practice cele mai potrivite nevoilor acestora. Abordarea Contrast orientată spre implementare este caracterizată prin combinarea consilierii de specialitate cu managementul schimbării într-o manieră adaptată fiecărui caz în parte.

     

    Susţinere printr-o puternică echipă de consultanţi cu experienţă 

    Clienţii noştri sunt susţinuţi de o echipă de consultanţi cu o vastă şi relevantă experienţă. Cooperând cu clienţii noştri, punem accent pe idea de parteneriat cu aceştia şi pe lucrul în echipă. Vrem să fim percepuţi de clienţii noştri drept un sfătuitor agreabil.

     

    Parteneri pentru succesul sustenabil al clienţilor noştri

    Misiunea noastră este ca, prin eforturile depuse, să sporim succesul clienţilor noştri. Astfel, pentru clienţii noştri constanţi, suntem un partener de încredere pentru o dezvoltare continuă de succes.

     

    Cooperarea cu Controller-Institut Austria (OECI) şi Universitatea de Ştiinţe Economice şi Administrarea Afacerilor din Viena (WU Wien)

    În strânsă colaborare cu Controller-Institut Austria oferim training-uri in-house adaptate nevoilor clienţilor noştri. Acestea susţin implementarea soluţiilor şi conceptelor rezultate din proiectele noastre de consultanţă. Cooperarea cu Universitatea de Ştiinţe Economice şi Administrarea Afacerilor din Viena – WU Wien, ne permite să impulsionăm constant activităţile de consultanţă pe care le desfăşurăm. 

    ContactContact

    Contrast Management Consulting & Training

     

    Bulevardul Dacia, nr. 20, etaj 5,

    sector 1, 010403 Bucuresti

    Tel.: +40/31/425 38 95

    Fax: +40/31/425 35 66

    bucharest@contrast-consulting.com