• Cine suntem
  • Cum lucrăm
  • Management
  • Cooperare ştiinţifică

Cine suntemCINE SUNTEM

Contrast Management-Consulting este compania austriacă de top în consultanţa de management în Europa Centrală şi de Est. Noi ne definim ca fiind partenerii clienţilor noştri pe drumul către creşterea sustenabilă a performanţelor lor. 

 

Consultanţă pentru strategie, organizare şi controlling

Contrast se distinge prin anii de experienţă şi competenţele extinse în consultanţa pentru management strategic, organizare şi controlling, în diverse sectoare. Aceasta face din Contrast prima opţiune pentru organizaţiile şi companiile de top din Austria, precum şi pentru cele din Europa Centrală şi de Est.

 

Piaţa de referinţă: Europa Centrală şi de Est

Consolidându-ne prezenţa pe pieţele pe care activăm de mulţi ani prin birourile locale şi partenerii regionali, suntem capabili să susţinem în mod optim companiile active sau cele interesate să pătrundă în zonele respective. Oferim clienţilor noştri servicii de consultanţă în management şi training-uri adaptate nevoilor lor şi specificului local, în limbile naţionale ale ţărilor în care activează.

 

Abordare orientată spre implementare

Scopul activităţilor noastre de consultanţă este de a genera, împreună cu clienţii noştri, soluţiile practice cele mai potrivite nevoilor acestora. Abordarea Contrast orientată spre implementare este caracterizată prin combinarea consilierii de specialitate cu managementul schimbării într-o manieră adaptată fiecărui caz în parte. Dacă este necesar, putem asigura în echipa noastră de consultanţă  proprii manageri intermari in-house.

 

Susţinere printr-o puternică echipă de consultanţi cu experienţă 

Clienţii noştri sunt susţinuţi de o echipă de consultanţi cu o vastă şi relevantă experienţă. Cooperând cu clienţii noştri, punem accent pe idea de parteneriat cu aceştia şi pe lucrul în echipă. Vrem să fim percepuţi de clienţii noştri drept un sfătuitor agreabil.

 

Parteneri pentru succesul sustenabil al clienţilor noştri

Misiunea noastră este ca, prin eforturile depuse, să sporim succesul clienţilor noştri. Astfel, pentru clienţii noştri obişnuiţi, suntem un partener de încredere pentru o dezvoltare continuă de succes.

 

Cooperarea cu Controller-Institut şi Universitatea de Ştiinţe Economice şi Administrarea Afacerilor din Viena (WU Wien)

În strânsă colaborare cu Controller-Institut oferim training-uri in-house adaptate nevoilor clienţilor noştri. Acestea susţin implementarea soluţiilor şi conceptelor rezultate din proiectele noastre de consultanţă. Cooperarea cu Universitatea de Ştiinţe Economice şi Administrarea Afacerilor din Viena – WU Wien, ne permite să impulsionăm constant activităţile de consultanţă pe care le desfăşurăm. 

ContactContact

Contrast Management Consulting & Training

 

Bulevardul Dacia, nr. 20, etaj 5,

sector 1, 010403 Bucuresti

Tel.: +40/31/425 38 95

Fax: +40/31/425 35 66

bucharest@contrast-consulting.com